Dozele – vocea chitarei

Mulţi dintre cei care au învăţat să cânte folosind o chitară acustică îşi doresc ca la un moment dat să-şi cumpere o chitară electrică pentru “a-şi continua studiile”. Este foarte important ca atunci când se va întâmpla acest lucru, alegerea să nu se facă numai după formă, brand, culoare ş.a.m.d, ci şi după sunet. De aceea, scopul acestui articolul este de a-ţi oferi câteva explicaţii legate de dozele chitarei electrice – cele care îţi fac auzită chitara în amplificator.

Istoria dozelor de chitară a pornit pe undeva prin anii ’30 când chitarele au început să fie folosite în big band-urile de jazz şi trebuia găsită o modalitate ca acestea să se distingă printre instrumente.

Dacă la început primele modele de chitare electrice nu erau decât chitare acustice modificate, treptat lutierii şi electroniştii au adus acest instrument la forma şi sunetul de astăzi. Fiecare pas înainte făcut de lutieri în ceea ce priveşte designul chitarei a fost de cele mai multe ori urmat şi de producătorii de doze, pentru a captura şi a reda cu o acurateţe desăvârşită “pulsul” instrumentului.

Lăsând la o parte detaliile tehnice şi fenomenele fizice care stau în spatele funcţionarii unei doze aş vrea doar să-ţi subliniez că rolul ei este de a prelua vibraţia corzilor şi de a o transmite mai departe amplificatorului tău.

La o privire mai atentă asupra chitarei electrice vei observa că unele sunt echipate cu doze singulare (single coil), aşa cum sunt chitarele Fender

iar altele au doze duble sau humbucker (Gibson, PRS etc)

Ordinea istorică de dezvoltare a dozelor a fost următoarea : întâi au apărut dozele singulare (single coil), iar mai târziu pentru a mai “repara” din defectele acesteia a fost inventată doza dublă sau humbucker.

Citeam la un moment dat undeva, că doza humbucker a fost inventată pentru a rezolva problemele de zgomot de fond şi de interferenţe pe care le avea doza single coil.

Aş vrea să fac o mică paranteză şi să-ţi spun o scurtă poveste amuzantă. Prima chitară electrică pe care am cumpărat-o în jurul vârstei de 15 ani a fost una foarte veche (“săraca” avea cam 20 de ani când am cumpărat-o) şi avea 2 doze single coil. La una dintre repetiţiile formaţiei mele din liceu, am decis cu toţii să cântăm la un volum considerabil pentru a testa staţia pe care urma să o folosim într-un show.

Într-una dintre pauze, mi-am lăsat pedala de distorsion aprinsă, iar chitara mi-am sprijinit-o în apropierea uneia dintre boxe. Spre mirarea mea în difuzoare auzeam foarte slab o melodie. După câteva secunde aud în boxe : “Aici Radio Nord-Est (post local de radio)… “. Foarte tare !!! Prindeam radio cu chitara 🙂

Asta a fost de fapt problema pe care dozele humbucker au rezolvat-o pentru dozele single coil – interferenţa cu undele radio.

Bineînţeles că şi dozele single coil au suferit numeroase modificări şi îmbunătăţiri de-a lungul timpului pentru a rezolva o parte din aceste nereguli, iar acum alegerea unei doze se face mai mult pe criterii de sunet şi nu pe criterii de interferenţă cu unde radio.

Prin ce diferă cele 2 tipuri de doze? E una mai bună decât cealaltă?

Sunetul şi forma sunt cele două aspecte care fac diferenţa dintre cele 2 doze. O doză single coil va avea întotdeauna un volum mai mic decât o doză humbucker, sunetul va avea mai multe frecvenţe înalte şi va fi mult mai “clean” şi metalic. Dezavantajul ar fi zgomotul de fond, un fel de bâzâit pe care îl auzi în difuzor şi care este mai pregnant decât la un humbucker.

În contrast, doza humbucker are un volum mai mare, distorsionează mult mai repede, iar sunetul este mai cald.

Ca să înţelegi mai bine diferenţele de sunet dintre ele îţi voi recomanda să asculţi 2 piese clasice în care sunetul chitarei să fie cât mai puţin modificat de efecte digitale : Jimi Hendrix – Little Wing (sunet de single coil în toată minunăţia lui, cunoscut şi drept “sunet de Fender” ) şi AC/DC – Back in Black (sunet de humbucker cu efect distorsion).

Aşa cum producatorii de chitare au încercat întotdeauna să răspundă cât mai bine nevoilor chitariştilor, în ceea ce priveşte forma chitarei, confortul gâtului, etc., şi pe piaţa dozelor de chitară există producători care prin diversitatea modelelor de doze ne ajută să ne găsim sound-ul mult visat.

Dacă eşti în căutarea sound-lui perfect îţi recomand să vizitezi site-urile celor de la Seymour Duncan, DiMarzio şi EMG. Acolo vei găsi o gamă largă de doze single coil sau humbucker, iar pe Seymour Duncan poţi găsi chiar şi exemple audio.

Aşadar, nu uita să iei în calcul şi tipul de doze cu care va fi echipată chitara pe care inteţionezi să o cumperi. Stilul muzical pe care îl abordezi va fi conturat mult mai bine cu doza potrivită.

Dacă eşti interesat de alte informaţii, sfaturi personalizate sau lectii de chitara în Bucuresti mă poţi contacta pe email.

Mult spor,

Marius Furduescu

* Acest articol l-am publicat iniţial pe lecţii de chitară.ro