Astăzi m-am hotărât să continui această “saga” şi să pregătesc terenul pentru ceea ce urmează să-ţi prezint în articolele următoare despre acorduri şi progresii de acorduri. Introducerea pe care vreau să o fac se referă la intervalele muzicale.
Aş vrea să-ţi spun că intervalul muzical, într-o definiţie foarte simplă, ar fi o relaţie între două sunete muzicale. Într-o abordare mai “muzicală” a termenului, intervalul muzical constituie elementul de construcţie fundamental în orice alcătuire melodică sau armonică (Victor Giuleanu).
Dacă nu te-ai convins încă de importanţa acestui termen, o să-ţi mai spun doar că toată muzica pe care o asculţi, o interpretezi sau pe care o vei crea tu, dacă ar fi să o reducem la minim, nu este decât o înşiruire de intervale muzicale, care puse cap la cap ne creează o senzaţie de plăcut.
Clasificarea Intervalelor Muzicale
În clasificarea intervalelor se studiază următoarele aspecte:
- intervalele simple sau compuse (cele simple sunt cele care nu depăşesc spaţiul unei octave, iar cele compuse sunt cele care depăşesc acest spaţiu)
- mărimea intervalelor după conţinutul de trepte
- mărimea intervalelor după conţinutul de tonuri şi semitonuri
- intervale complementare, provenite din răsturnare
1. După numărul de trepte incluse, intervalele simple (cele care nu depăşesc spaţiul unei octave), poartă următoarele denumiri: primă, secundă, terţă, cvartă, cvintă, sextă, septimă şi octavă:
Intervalele compuse (cele care depăşesc spaţiul octavei), după numărul de trepte poarta următoarele denumiri: nonă (secundă peste octavă), decimă (terţă peste octavă), undecimă (cvartă peste octavă), duodecimă (cvintă peste octavă), terţiadecimă (sextă peste octavă), cvartadecimă (septimă peste octavă), cvintadecimă (octavă peste octavă sau dublăoctavă)
2. Atât intervalele simple cât şi cele compuse, după conţinutul de tonuri şi semitonuri, pot fi: perfecte (prescurtat p), mari (M), mici (m), mărite (+), micşorate (-), dublu-mărite (++) şi dublu-micşorate (- -).
Din categoria intervalelor perfecte (cele care au un singur aspect de bază, de la care apoi pornesc celelalte mărimi intervalice – intervalele mărite sau micşorate) fac parte: prima, octava, cvinta şi cvarta.
Din categoria intervalelor cu dublu aspect la bază – intervalele mari şi intervalele mici – fac parte: secunda, terţa, sexta şi septima.
Prin alterarea suitoare sau coborâtoare a intervalelor perfecte, mari sau mici, putem obţine intervale mărite, micşorate, dublu-mărite şi dublu-micşorate.
În tabelul de mai jos ai lista intervalelor simple după conţinutul de tonuri şi de semitonuri:
Intervalele compuse, după conţinutul de tonuri şi de semitonuri, pot fi şi ele perfecte, mari, mici, mărite, micşorate, dublu-mărite, dublu-micşorate, ca şi intervalele simple din care derivă.
3. Răsturnarea intervalelor constă în mutarea sunetului de la bază la octava superioară şi a sunetului de la vârf la octava inferioară.
Prin rastunare, mărimea în trepte se schimbă după cum urmează:
- Prima devine octavă (1-8)
- Secunda devine septimă (2-7)
- Terţa devine sextă (3-6)
- Cvarta devine cvintă (4-5)
- Cvinta devine cvartă (5-4)
- Sexta devine terţă (6-3)
- Septima devine secundă (7-2)
- Octava devine primă (8-1)
În urma răsturnării, mărimea în tonuri şi semitonuri se schimbă şi ea după cum urmează:
- Intervalele perfecte rămân perfecte
- Intervalele mari devin mici
- Intervalele mici devin mari
- Intervalele mărite devin micşorate
- Intervalele micşorate devin mărite
Dar să mai vorbim şi de muzică…
Din punct de vedere muzical, intervalele pot fi melodice, adică sunetele sunt emise succesiv sau pot fi intervale armonice, când sunetele sunt emise simultan, ca în cazul acordurilor.
Faptul că ştii răsturnările acestor intervale, te va ajuta să formezi noi variante de acorduri în urma inversării tuturor intervalelor cuprinse în acord sau doar a câtorva dintre ele. Având noi variante de acorduri, ai acces la progresii de acorduri diferite.
În acelaşi timp, îţi recomand că încerci să execuţi pe chitară fiecare interval în parte şi să observi ce impresie îţi creează. Vei vedea că intervalele mici sunt mai “triste”, pe când intervalele mari sau perfecte sunt mai “vesele”, iar cele mărite îţi vor crea impresia de “tensiune” sau de “mister”.
Poţi executa intervalele având “în spate” o armonie foarte simplă, formată din două acorduri şi vezi ce senzaţie îţi creează în cadrul fiecărui acord.
Nu uita că această teorie a intervalelor este de fapt o modalitate de etichetare a unor senzaţii create de diferitele relaţii între note. În momentul în care ai aceasta “etichetă” pentru o anumită senzaţie, poţi face apel la ea în orice moment.
Ia în calcul ceea ce am scris mai sus în momentul în care studiezi orice subiect al teoriei muzicale şi ţi se părea mult mai interesant.
Dacă eşti interesat de alte informaţii, sfaturi personalizate sau lectii de chitara în Bucuresti mă poţi contacta pe email.
Mult spor,
Marius Furduescu
* Acest articol l-am publicat iniţial pe lecţii de chitară.ro
May 20, 2011 at 2:56 pm ·
Salut Marius,
In primul rand felicitari pentru noul proiect. Apreciez foarte mult cantitatea, dar mai ales calitatea informatiilor relevante legate de chitara si muzica in general.
Ca si incepator, gasesc foarte interesanta seria de articole legate de compozitie pentru ca imi ofera o perspectiva de ansamblu asupra nenumaratelor posibilitati existente in aceasta frumoasa lume a sunetelor.
Astept cu interes viitoarele tale articole si de ce nu, poate si niste demonstratii video ale conceptelor prezentate.
Mult succes,
Florin
May 20, 2011 at 4:07 pm ·
@Florin Multumesc, Florin, pentru cuvintele frumoase si ma bucur ca articolele de pe site te ajuta sa te dezvolti ca si muzician! Iti multumesc pentru sugestia cu demostratiile video, sper ca in viitor o mare parte din articole sa fie insotite si de un video cu exemple practice.
Mult spor,
Marius Furduescu