Cum să compui o piesă pe chitară – Partea 8 – Substituirea acordurilor

Aşa cum îţi spuneam în articolele trecute, în orice tonalitate avem acorduri principale şi acorduri secundare. Cele formate pe treptele I, IV şi V sunt acorduri principale, deoarece creează o oarecare stabilitate şi au putere de “atracţie” pentru acordurile celorlalte trepte.

Însă nu toate armoniile pe care le vei compune pe chitară, trebuie să includă acordurile I, IV şi V pentru că în acest caz piesele ar semăna între ele şi nu cred că-ţi doreşti acest lucru. Aşadar, soluţia la îndemână este înlocuirea (substituirea) acordurilor principale cu cele secundare care ar putea îndeplini rolul de tonică (treapta I), dominantă (treapta a V-a) sau subdominantă (treapta a IV-a).

Acordurile care le substituie pe cele principale se împart în 2 categorii: suplinitori (substituţi) de gradul I (au fundamentala şi terţa în comun cu acordul pe care-l substituie) şi suplinitori de gradul II (au terţa şi cvinta în comun cu acordul pe care-l substituie)

Spre exemplu în tonalitatea Do major vom avea:

*Deşi ar trebui să fie substitut de gradul II, acordul treptei a VII-a (Si, Re, Fa) faţă de acordul treptei a III-a îndeplineşte mai bine rolul de înlocuitor al dominantei, prin intervalul de cvintă micşorată, ce impune atracţia spre tonică.

Regulile mai sus explicate pot fi aplicate şi în cazul tonalităţii minore în acelaşi fel în care le-ai aplicat şi în cadrul tonalităţii majore.

Aş vrea să-ţi dau 2 exemple foarte simple ca să înţelegi cum funcţionează substituţiile:

În piesa “Knockin’ on a heaven’s door” de la Bob Dylan sau Guns n’ Roses (depinde ce variantă este pe placul tău), succesiunea de acorduri pe care va trebui sa o canţi pe chitară este Sol Major (acordul tonicii), Re major (acordul dominantei) şi Do major (acordul subdominantei). Până aici este totul foarte simplu – avem de-a face cu o progresie în Sol major – I-V-IV.

A doua succesiune din piesă este Sol major (acordul tonicii), Re major (acordul dominantei) şi La minor (acordul treptei a II-a, ce reprezintă substitut de gr.I pentru subdominantă).

În cel de-al doilea caz pentru a evita repetiţia şi pentru a crea o împletire cu linia de voce, acordul Do major a fost înlocuit cu La minor.

Un alt exemplu pe care îl vom studia este piesa Wish you were here de la Pink Floyd. Piesa este compusă tot în tonalitatea Sol Major, iar pentru partea de versuri şi de refren, vei avea de cântat pe chitara ta acordurile Do major (acordul subdominantei), Re major (acordul dominantei), La minor (acordul treptei II – substitut gr.I pentru subdominantă) şi la sfârşit Sol major (acordul tonicii). Aşadar, ai putea spune că progresia este IV-V-IV(înlocuit cu substitutul de gradul I – La minor)-I.

Atunci când te gândeşti că orice compoziţie este un act spontan şi liber, cele prezentate mai sus ţi-ar putea părea uşor restrictive sau rigide, însă vei descoperi că reprezintă un ghid foarte bun pentru compoziţii, ce îţi uşurează procesul creativ.

Nu uita că cele scrise de mine mai sus sunt doar nişte linii care să te ghideze, nu sunt reţete universale. De foarte multe ori vei vedea că vei fi pus în situaţia în care trebuie să încalci aceste reguli pentru a sublinia a anumită stare în piesă.

Dacă eşti interesat de alte informaţii, sfaturi personalizate sau lectii de chitara în Bucuresti poţi lăsa un comentariu pe site sau mă poţi contacta aici.

Mult spor,

Marius Furduescu

* Acest articol l-am publicat iniţial pe lectii de chitara.ro