*Actualizat: Ianuarie 2026 – Conținut revizuit pentru o mai bună înțelegere a procesului de improvizație la chitară.

În lecția de chitară de astăzi aș vrea să discutăm despre improvizația pe chitară și pașii pe care trebuie să-i faci pentru a ajunge să improvizezi. Mulți chitariști consideră că atunci când vine vorba de studiul improvizației este suficient să caute tabulaturile solo-urilor preferate și să înceapă să le cânte, în speranța că la un moment dat vor ajunge să-și creeze propriile lick-uri sau solo-uri.
Însă, ceea ce se întâmplă atunci când sunt puși în situația de a improviza peste un backing track este fie să se blocheze în fața acestei situații noi, pentru că nu cunosc metoda prin care un solo este compus, fie să încerce să introducă părți sau lick-uri din solo-urile învățate într-un context total diferit de acela din care au fost extrase. Această idee nu este una greșită, însă poate fi limitativă dacă nu înțelegi ce stă în spatele acelor lick-uri împrumutate.
Problema cu tabulaturile este că fără explicația unui chitarist mai experimentat sau a unui profesor de chitară, acestea nu vor reprezenta pentru un chitarist începător decât o înșiruire de poziții pe griff-ul chitarei sau în cel mai rău caz un exercițiu de digitație. Asta se întâmplă pentru că, de cele mai multe ori, nu poți face legătura între notele din solo și conceptele muzicale pe care le știi deja sau ar trebui sa le știi.
Trebuie să înțelegi că improvizația se bazează foarte mult pe creativitate, iar aceasta nu este exercitată deloc atunci când interpretezi tabulaturi. În plus, improvizația necesită foarte multă muncă și concentrare din partea ta, iar dacă ești învățat să ai rezultate imediate (ex: vrei să descoperi acordurile unei piese și apelezi la tabulatură fără a încerca să le identifici folosindu-te de auzul muzical), vei observa că în cazul improvizației lucrurile stau puțin diferit, iar rezultatele vor apărea doar în urma unui efort susținut.
Improvizația: O schimbare de mentalitate
Acest efort nu înseamnă doar mai multe ore de exercițiu, ci mai degrabă o schimbare de mentalitate. Diferența dintre un chitarist care cântă un solo dintr-o piesă preferată și unul care compune sau improvizează un solo stă în capacitatea de a face conexiuni logice între sunete, ghidat fiind de propriile trăiri. Într-o improvizație, în loc să te bazezi pe siguranța vizuală a unei scheme gata scrise, ești nevoit să îți asumi riscul de a greși note pentru a învăța cum să comunici propriile idei.
Practic, studiul improvizației te obligă să fii prezent în fiecare secundă și să nu-ți lași degetele să meargă pe pilot automat. Este un proces care, deși pare mai dificil la început, îți va oferi satisfacția uriașă de a simți că ești, în sfârșit, cel care controlează instrumentul, nu cel care este condus de el.
De ce ai nevoie pentru a improviza??
Pentru a ajunge să improvizezi, să creezi solo-uri ai nevoie de cu totul altceva. Trebuie să-ţi dezvolţi acele abilităţi pe care le posedă toţi marii chitarişti şi care le facilitează improvizarea cu uşurinţă pe chitară. Calitatea rezultatului (solo-ul sau improvizaţia) este influenţată de foarte mulţi factori, însă la bază vor sta întotdeauna două aspecte foarte importante:
- gradul de cunoaştere şi de stăpânire a “uneltelor” pe care le poţi utiliza pentru a crea şi
- abilitatea ta de a dezvolta idei, motive, teme, lick-uri etc.
Dacă ai avut până acum curiozitatea să te uiţi la un masterclass cu un chitarist foarte apreciat, bănuiesc că ai observat că deţin un control fantastic al chitării. Nu îi vezi niciodată căutându-şi notele pe chitară, deoarece aceştia permanent ştiu unde să-şi găsească notele de care au nevoie pentru a improviza. În acelaşi timp, ai putut observa uşurinţa cu care îşi transpun pe chitară ideile pe care le au. Acest lucru nu se obţine uşor, ci dimpotrivă necesită foarte multă muncă, însă rezultatele sunt şi ele pe măsură (despre educarea abilităţii de a dezvolta idei vom discuta în însemnările viitoare).
Gamele muzicale: Harta ta pentru improvizație
Aşa cum pentru a compune o armonie pe chitară trebuie să cunoşti ce acorduri poţi folosi, cum le poţi extinde sau “îmbunătăţi” şi modul în care le poţi înlănţui, astfel încât să exprimi o anumită stare, la fel şi în cazul solo-urilor ai la dispoziţie anumite unelte – gamele muzicale.
Acestea, în esenţă reprezintă teritoriul pe care tu te poţi mişca şi din care poţi alege anumite “rute” pentru a ajunge la destinaţia dorită – improvizaţia. Aşadar, gamele reprezintă o primă resursă necesară improvizaţiei şi răspunde unei prime întrebări – “Ce note pot folosi pentru a improviza?” Fără să ştii notele pe care le poţi folosi ar fi ca şi cum ai încerca să găseşti drumul spre casă legat la ochi.
Vocea interioară și dezvoltarea ideilor muzicale
Al doilea aspect care îi caracterizează pe chitariştii buni este acela al capacităţii de a dezvolta idei şi de a le transpune cu uşurinţă pe chitară. Mulţi chitarişti începători consideră că ei nu pot dezvolta idei muzicale şi că trebuie să fii “talentat” pentru a face acest lucru.
Să nu uităm că ne folosim de creativitate zi de zi, fie că e vorba de şcoală, serviciu, viaţa personală etc. Este drept că folosirea creativităţii într-un context muzical pare să fie ceva diferit la prima vedere. Tot ceea ce trebuie să faci este să-ţi asculţi “vocea interioară” şi să încerci să transpui pe chitară ceea ce “auzi în minte”. Faptul că îţi vei mişca degetele haotic pe griff-ul chitarei nu te ajuta foarte mult. De altfel, acesta este unul dintre cele mai nesănătoase obiceiuri pe care le poţi dobândi cu uşurinţă la chitară. Sfatul meu este să te opreşti din cântat, să dezvolţi o idee muzicală în minte şi apoi să încerci să o transpui pe chitară. Poate nu va fi uşor la început, însă în timp vei deveni mai bun. Scopul tău este să controlezi ceea ce fac mâinile tale pe chitară şi nu invers.
De multe ori, această barieră dintre minte și degete apare pentru că ne concentrăm prea mult pe viteză și prea puțin pe sunetele/notele pe care le scoatem. Exersarea vocii interioare înseamnă să poți „fredona” un solo simplu în minte și apoi să cauți acele note pe griff. Astfel, solo-urile tale nu vor mai fi doar o succesiune de note, ci vor căpăta acea claritate și expresivitate pe care o auzim la chitariștii mari.
Tehnica și Phrasing-ul: Cum transmiți emoția
Doua ultime aspecte foarte importante pe care aş vrea să ţi le menţionez şi care fac parte dintre abilităţile marilor chitarişti sunt tehnica chitaristică şi phrasing-ul. Motivul pentru care nu le-am introdus printre abilităţile de bază este că acestea depind de cele două menţionate mai sus. O parte din elementele tehnicii chitaristice pot fi într-adevăr formate fară a cunoaşte prea bine notele pe chitară, însă aplicarea şi dezvoltarea tehnicii nu pot fi făcute decât în contextul gamelor muzicale. Toate elementele phrasing-ului se dezvoltă şi se aplică şi ele într-un cadru şi sunt în primul rând influenţate de capacitatea ta de a dezvolta idei, pentru că întotdeauna te vei folosi de phrasing pentru a transmite într-un anumit fel ceea ce tu simţi.
Gândește-te la phrasing ca la punctuația dintr-o frază. Poți avea cele mai bune idei muzicale, dar dacă nu știi unde să pui o „virgulă” (o pauză) sau un „semn de exclamare” (un bend sau un vibrato apăsat), mesajul se pierde. În improvizație, tăcerea dintre note este la fel de puternică precum notele în sine; ea oferă ascultătorului timp să asimileze povestea pe care o spui.
Toate aceste elemente — de la stăpânirea gamelor până la educarea auzului — reprezintă fundația pe care îți vei construi stilul propriu. Dacă simți că ai nevoie de o structură clară sau de un partener de studiu care să te ajute să legi aceste puncte, te aștept să lucrăm împreună. Experiența acumulată la ședințele de lecții de chitară în București m-a învățat că orice blocaj poate fi depășit cu metoda potrivită. Poți consulta pagina de tarife pentru cursurile de chitară pentru a vedea ce variantă de studiu se mulează cel mai bine pe obiectivele tale.
În articolul următor îţi voi vorbi mai multe despre primul aspect menţionat mai sus şi anume cel al gamelor, acele unelte care te ajută să stăpâneşti mult mai bine griff-ul chitarei.
Mult spor,
Marius Furduescu

buna, vreau sa te intreb daca vei posta pe site niste game pe care sa le putem exersa acasa?
@carina237 Saptamana viitoare voi veni cu un nou articol legat de game si de cateva modele pe care sa le poti exersa.
Mult spor,
Marius
Salutari Marius!
Tin sa te anunt ca,cu tehnica imi merge din ce in ce mai bine…incep sa corectez greselile si sa creez fraze noi si interesante.Am o intrebare pentru tine: dupa parerea ta,ce este mai important pentru un tanar chitarist-sa aiba un repertoriu cat mai bogat de cantece,sau sa stie sa improvizeze cat mai mult si mai bine? Ce crezi tu ca este mai important sau,cum crezi ca ar trebui gandita/abordata aceasta problema? 🙂
Multumesc anticipat.
Salutari,
oZz
Salut Razvan, raspunsul pe care ti-l poti da la aceasta intrebarea trebuie sa depinda de scopurile tale. Vrei sa devii chitarist interpret sau chitarist improvizator? Daca vrei sa devii chitarist improvizator, studierea artistilor consacrati iti poate oferi o idee despre cum se fac lucrurile. Simpla interpretare (chiar si la nivel profesionist) fara a intelege ce se intampla in spate nu te va ajuta sa-ti indeplinesti scopul. Totul depinde de tine si de nivelul de expertiza la care vrei sa ajungi.
Mult spor,
Marius
Prin urmare nu recomanzi exersarea diferitelor lick-uri sau riff-uri?
Recomand mai degraba compunerea propriilor lick-uri, decat extragerea lor din tabulaturi. O data ce vorbim despre compunerea unor solo-uri, suntem la nivelul la care nu cred ca mai avem nevoie de lick-uri si riff-uri copiate din tab-uri. Astea se fac in perioada de incepator.
Este drept ca putem compune lick-uri sau riff-uri in stilul x sau y, insa strategia prin care ajungem la ele este nu implica tab-uri sau scoaterea lor dupa ureche din piese, ci reprezinta produsul creativitatii noastre.
Mult spor,
Marius
Corect, eu sunt fan blues, boogie… si ca atare am inceput sa studiez. Observ ca ambele genuri, nu sunt singurele bineinteles, folosesc formule intrucatva prestabilite, asa zisele riff-uri, care pot fi folosite ca baza in formarea sau acompaniamentul melodiilor. In ideea asta am facut referire la exersarea riff-urilor. Cu stima!
Ok, am inteles! Am crezut ca te-ai referit la invatarea de lick-uri din tab-uri, etc. Oricum, asa dupa cum bine stii, lick-urile sunt egale cu zero daca nu sunt potrivite in functie de tipul progresiei de acorduri si racordate la ritmul si mesajul piesei.
Mult spor,
Marius
Bine, cred ca boogie deriva din blues, cred.
Ai dreptate, Boogie-ul deriva din blues si era initial cantat la pian. Ulterior a fost adaptat si la chitara si preluat in muzica rock etc
Salut Marius!
Lumineaza-ma si pe mine te rog, introducerea (intro-ul) si turnaround-ul in blues, trebuiesc incadrate in cele 12 masuri sau nu? Cu stima!
@Strabon, Turnaround-ul face parte din cele 12 masuri in blues, insa intro-ul nu trebuie neaparat sa faca parte (totusi acest lucru depinde si de situatie).
P.S: Nu cred ca este nevoie sa iti construiesti piesa dupa o structura fixa. Poti face cate masuri consideri tu ca ai nevoie.
Mult spor,
Marius
Multumesc mult! Este adevarat ca musica vine din inima si din ceea ce simti intr-un momenta sau altul, te-am intrebat pentru ca eu nu am studii de specialitate (sunt cam batran pentru asta), insa imi place sa stiu ce fac si despre vorbesc. Multumesc inca odata si iti urez un PASTI FERICIT langa cei dragi!!!